Edgar
Cayce despre rugaciunea Tatăl
Nostru:
V-am
spus de mai multe ori că încerc să scriu o carte cu titlul Fizica
nucleară a minţii. Undeva in unul din capitolele «draft» ale
acestei cărţi scriam: In clipele cele mai grele ale vieţii
mele, fără ca cineva să mă inveţe, când trăiam stări ale conştiinţei joase,
deprimare, suferinţă, îndoială, frică, spuneam Tatăl
Nostru.
De fapt cred că reuşeam să alung gândurile negre repetând la
infinit această rugăciune. Şi miracolele au inceput să apară. Am incercat
să-mi explic.
Tatăl Nostru este rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, deci numai
această cunoaştere, a provenienţei sale, ne vorbeşte de la sine despre puterea
şi lumina sa.
Mulţi descântă de deochi cu Tatăl Nostru şi efectul este întotdeauna imediat. Şi nu-i o pură întâmplare
faptul simplu că Tatăl Nostru purifică şi parcă topeşte... orice energie tulbure care-l
impresoară pe cel deocheat.
De fapt, noi, cu toţii, suntem ca şi deocheaţi când trăim astfel de
stări. Suntem ca într-un întuneric, ca într-o pâclă groasă de ceaţă, în stare de
prizonieri. Mintea noastră şi energiile interioare sunt atunci inchise in
suferinţa mentală. Vedem cum ne gândim obsedant la un lucru, la un om, la o
situaţie, ne cuprinde insomnia, teama paralizantă sau îngrijorarea şi
nemulţumirea, senzaţia că lumea este făcută numai din durere şi... nu mai ştim
cum să ieşim din această stare.
Nu sta prea multă vreme în deprimare, in suferinţă. Nu căuta prea mult la ce-ai greşit, la ce ai făcut rău, ori la ce au
greşit alţii faţă de tine ! Ieşi din grota stărilor joase ale conştiinţei, care
te îndeamnă să te simţi rău, nefericit, înfricoşat, îngrijorat şi nemulţumit. De
vei sta prea mult acolo, te vei scufunda în Iad şi o vei face prin libera ta
alegere. Vizitează Iadul, dar nu locui în el !!!
Spune Tatăl Nostru când nu te simţi bine.
Când eşti ingrijorat peste măsură, ori nemulţumit. Când simti că urăşti,
sau că nu mai poţi. Când eşti deprimat, tulburat sau nefericit. Când gândul la
ziua de mâine te copleşeste, spune Tatăl Nostru!...
Ai să observi că te vei lovi de o dificultate puternică. Nu poţi să
spui Tatăl Nostru. Nu te poţi concentra asupra rugăciunii, căci gândul tău zboară
tot acolo, în negriciunea mentală, în suferinţa care te bântuie. S-ar putea să
spui primele două-trei versete ale rugăciunii, apoi să te trezeşti că ai uitat
cuvintele următoare, ori că te gândeşti tot la suferinţa ta.
Nu renunţa ! Spune rugăciunea ! Căută-o cu mintea, cu tot sufletul
tău şi spune-o mai departe ! Pune mintea ta să se concentreze asupra
rugăciunii, până ce o poate spune fără greş, de la început şi până la
sfârşit.
Dacă uiţi rugăciunea şi dacă te trezeşti că nu te poţi concentra asupra
ei... este semn că te afli în câmpuri de suferinţă, care vor să te reţină în
ele, prin puterea Legii Atracţiei. Mintea va fi atrasă tot mai mult spre
conştiinţa suferinţei până ce va ieşi de acolo concentrându-se asupra
rugăciunii.
Este foarte important să ştii că Tatăl Nostru trebuie repetat.
Trebuie spus fără întrerupere, din nou şi din nou, cu tot sufletul, cu
toata concentrarea mentală, până ce vei simţi că te-ai eliberat... din câmpurile
care te-au înlănţuit, din suferinţă. Când vei ieşi de acolo, te vei simţi
liniştit şi vei putea să atragi la tine gânduri şi sentimente de încredere, de
bucurie, de iubire sau măcar de mulţumire.
Avantajele rugăciunii
Edgar
Cayce, celebrul medium american considera că modalităţile de
pătrundere a bolilor şi suferinţei corpului uman, sunt
urmarea otrăvurilor cognitive, secretate de
gândurile negative.
Astfel,
în Statele Unite s-a lansat o adevărată campanie a optimismului şi
celebrul îndemn think positive s-a popularizat tot mai
mult în rândul oamenilor.
Cayce
spunea: Gândind pozitiv putem vindeca, gândurile
optimiste având puterea de a acţiona benefic asupra
organismului reglând activitatea glandelor vitale.
Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu şi fundamental de
meditaţie, prin intermediul rugăciunii Tatăl Nostru. Totodată, el explica corespondenţa dintre
fiecare verset al rugăciunii şi respectivii centrii glandulari
ce sunt influentaţi de aceasta.
Trebuie să încerci să resimţi fiecare val de semnificaţie al
fiecărui verset, să extragi sensul energetic al acestuia şi să îl
direcţionezi către organul în cauză, să simţi cum acest verset curge prin
corpul tău. Căci se produce în corpul fizic un răspuns la
reprezentările corpului energetic: se construieşte astfel o reacţie
chimică, fiind posibilă vindecarea, concluziona autorul.
Iată aşadar după Edgar Cayce, corepondenţa între versetele
rugăciunii şi principalele glande endocrine stimulate:
TATĂL NOSTRU CARE EŞTI
ÎN CERURI acţionează asupra glandei pituitare, cu rol de
declanşator al procesului;
SFINŢEASCĂ-SE NUMELE TĂU acţionează asupra glandei pineale; VIE IMPĂRĂŢIA TA deschide tiroida şi reglează funcţia acesteia; FACĂ-SE VOIA TA PRECUM ÎN CER deschide tiroida; AŞA ŞI PE PĂMÂNT acţionează asupra timusului;
PÂINEA NOASTRĂ CEA
SPRE FIINŢĂ DĂ-NE-O NOUĂ ASTĂZI deschide gonadele, glandele
sexuale;
ŞI NE IARTĂ NOUĂ GREŞELILE
NOASTRE, PRECUM ŞI NOI IERTĂM GREŞIŢILOR NOSTRI acţioneaza asupra glandelor
suprarenale;
ŞI NU NE DUCE PE NOI
ÎN ISPITĂ acţioneaza asupra celulelor Lyden, celule secretoare de
hormoni;
CI NE IZBĂVEŞTE DE CEL
RĂU acţionează în
noi asupra timusului;
CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA acţionează din nou asupra tiroidei;
ŞI PUTEREA acţionează asupra glandei
pineale;
ŞI SLAVA ÎN VECI redeschide pituitara; AMIN formula de închidere a acestor centri energetici şi de reconectare la planul terestru.
Astfel, Cayce este de părere că riscul
apariţiei unor boli sau afecţiuni nervoase este nealarmant
pentru persoanele care gândesc pozitiv sau se roagă în mod
frecvent.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu