Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să-i
plătesc onorariul, mi-a mai dat şase. – Walter Matthau
Mă duc la Boston să-mi văd doctorul. E un om foarte bolnav. – Fred Allen
După o anumită vârstă, dacă nu te dor toate alea când te trezeşti, înseamnă
c-ai murit. – Mark
Twain (1835-1910)
Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic. – Mark Twain
Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le
trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile. –
Francis Quarles (1592-1644)
Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că
avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară.
– A. P. Cehov
(1860-1904)
Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii
din oraş a scăzut cu 18%. –
Ross Bergman
Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză. – John Chiene
Medicii cred că mulţi pacienţi care pur şi simplu au
plecat dezamăgiţi înainte să intre la consult – sau după prima consultaţie
şi n-au mai revenit –, au reuşit să se vindece! – Don Herold (1889-1966)
La vizita medicală din armată mi-au pus doar două întrebări: 1. Ai
hemoroizi? 2. Ai avut nebuni în familie? Am răspuns afirmativ la ambele şi
am fost acceptat pe loc. – Spike Milligan
Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient
bogat. – Sydney Tremayne
În Govan, dacă o parte a corpului nu se înnegreşte şi
nu cade, se consideră că e de prost gust să-l deranjezi pe medic. – Rab C. Nesbitt
Când a suferit un atac în timp ce se bărbierea, în 1685, Carol al II-lea a
avut norocul de-a primi cele mai alese sfaturi medicale ale momentului. A
fost înconjurat de 14 medici care i-au luat sânge, l-au determinat să verse
violent şi i-au dat un laxativ puternic. Pe urmă l-au ras în cap, i-au uns
craniul cu substanţe urzicătoare, i-au pus plasturi speciali din excremente
de porumbel pe tălpi, i-au dat să mănânce pietre – calculi biliari din
vezica unei capre – şi să bea 40 de picături de esenţă dintr-un craniu
uman. După două zile, regele a murit. – Karl Shaw
Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului,
dar niciodată reţeta? – Finley
Peter Dunne (1867-1936)
Fiecare om care se simte bine e de fapt un bolnav care se neglijează.
– Jules Romains
(1885 – 1972)
Fluierul piciorului este un dispozitiv de găsire a mobilierului pe
întuneric. – Colin
Bowles
Caria e acel mic orificiu dintr-o măsea a copilului tău pentru a cărei
umplere e nevoie de foarte mulţi dolari. – Bill Dodds
Leacul sigur pentru o durere de măsea e să gâdili copita unui măgar. – Ken Alstad
Alaltăieri m-am suit pe un cântar electronic care-ţi tipăreşte greutatea pe
un cartonaş. Când a ieşit cartonaşul, pe el scria: „Reveniţi peste 10
minute – singur“. – Jackie
Gleason (1916-1987)
O rog pe martoră să-şi declare vârsta, după care va fi pusă să jure. – Norton Plasset
Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul. – Benjamin Franklin (1706-1790)
Arta medicală înseamnă să-l
binedispui pe pacient, în timp ce Natura găseşte leacul. – Voltaire (1694-1778)
|
|
|
|
|
|||||
|
Filiala "Gl. Eremia Grigorescu" a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Galati este persoana juridica de drept privat,de utilitate publica,independenta,democratica,apolitica,nonprofit si deschisa, care se adreseaza cadrelor militare provenite din activitate si aflate in rezerva sau retragere,precum si sotiile acestora Filiala s-a infiintat in anul 1991 Face parte din Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere "Alexandru Ian Cuza" Deviza "-PATRIE,ONOARE, DEMNITATE"
joi, 5 decembrie 2013
Citate despre medici
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu