Stimați
camarazi,
Așa
cum ațí aflat deja, Camera Deputaților (Camera decizională) a aprobat prin
lege, pe 25.06.2015, noul Cod
Fiscal al României. Acesta anulează, modifică sau înlocuiește
prevederile Codului Fiscal anterior, introduce diverse facilități fiscale în folosul diferitelor categorii sociale.
O
știre bună este că a fost acceptată propunerea noastră și a altor structuri de
pensionari, de a dispune de 2% din impozitul pe pensie, sumă ce urmează a fi folosită
potrivit legii. Așa cum este normal, acest lucru este posibil numai pentru
pensionarii care au un cuantum al pensiei mai mare decât suma scutită de
impozit (de la 1000 de lei în sus).
Această
măsură va ajuta structurile de pensionari, inclusiv A.N.C.M.R.R., să poată
desfășura mai multe activități utile, în folosul membrilor săi și nu numai.
În
prezent, legea de aprobare a noului Cod Fiscal se află la președintele României
pentru promulgare.
Solicitată
de mult timp de Asociația noastră, această normă a fost aprobată cu sprijinul
domnului viceprim-ministru pentru apărare, ordine publică și siguranță
națională, ministru al afacerilor interne, dl. gl. Gabriel Oprea, căruia îi
adresăm respectuoase mulțumiri.
PREȘEDINTELE
A.N.C.R.R.,
General
(r) prof. univ.// dr. Mihai ILIESCU//
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu