CUM AFLI DACA AI ENERGII NEGATIVE IN CASA SI CUM POTI SA LE ELIMINI CU AJUTORUL UNUI PAHAR CU APA!
Filiala "Gl. Eremia Grigorescu" a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Galati este persoana juridica de drept privat,de utilitate publica,independenta,democratica,apolitica,nonprofit si deschisa, care se adreseaza cadrelor militare provenite din activitate si aflate in rezerva sau retragere,precum si sotiile acestora Filiala s-a infiintat in anul 1991 Face parte din Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere "Alexandru Ian Cuza" Deviza "-PATRIE,ONOARE, DEMNITATE"
marți, 15 noiembrie 2016
duminică, 13 noiembrie 2016
D.C Dulcan neurolog:Cinci minute de suparare paralizeaza sistemul imunitar
– În „nteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?
– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm propria realitate, felul în care priveam lumea s-a schimbat. Descoperirile fizicii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colapseze undele de energie şi le transformă în particule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzutul în văzut. Gândul e creator, e cea mai puternică forţă din univers. Iar Dumnezeu ne-a dat puterea ca, din milioanele de realităţi posibile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gândurile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.
– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?
– Exact. Când făceam cercetări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experiment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu imagini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, măsurătorile arătau cum spirala de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schimbate cu un film de groază, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contractându-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organismul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.
Legea binelui
– Care e aceea?
– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răspunde la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi sănătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.
– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?
– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pentru 5 – 6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apărare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bacterii circulă libere prin organism, se pot localiza undeva şi declanşa boala.
– Se şi spune în popor că „a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?
– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala.
– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem proteja?
– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre.
Relaxare şi respiraţie
– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.
– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câteva tehnici de relaxare.
– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?
– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respiraţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.
– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.
– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.
„Rugăciunea – o realitate fizică”
– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?
– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de nenumărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningoencefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus „credinţa ta te-a vindecat” ?
– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a sănătăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?
– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipocrat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te saturi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungimea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când preparăm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.
– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.
– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginative.
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
Sinteza privind deciziile de recalculare a pensiilor militare
.Sinteză
> privind deciziile de recalculare a pensiilor stabilite
> militarilor în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile
> militare de stat, completată și ciopârțită prin Art. 40
> din O.U.G. nr. 57/2010. Deciziile de recalculare sosesc pe bandă rulantă. În urma analizei
> acestora, putem extrage și câteva concluzii.
> 1].
> Deciziile de recalculare stabilesc pensii cu cuantumuri
> atât crescute, cât și diminuate, față de cuantumurile
> precedente.
>
> 2].
> În cazul cuantumurilor diminuate, este menținut în
> plată cuantumul
> avantajos, respectiv cel aflat în plată înainte de
> recalculare. Situație este valabilă în acest moment,
> însă nu trebuie să uităm experiența trecutului recent
> care demonstrează că legislația se poate schimba
> oricând.
> 3].
> Algoritmul aflat la baza creșterilor sau
> diminuărilor, are la bază un element de-a
> dreptul bizar. De principiu, creșterile
> cuantumurilor pensiilor sunt cu atât mai consistente cu
> cât anul pensionării este mai apropiat de 2016. În cazul
> diminuărilor, acestea sunt cu atât mai pronunțate cu
> cât cu cât anul pensionării este mai
> îndepărtat de 2016.
>
> 4]. Actualizarea nu este nicidecum ceea
> ce așteptam. Există diferente esențiale între pensii
> pentru aceleași condiții de vechime, grad și funcție.
> Din 2 motive principale.
>
> Primul motiv este acela că actualizarea este
> efectuată pe baza elementelor valabile la data ieșirii
> fiecăruia la pensie și nu pe baza elementelor valabile pt.
> anul 2016. De exemplu, solda de comandă sau indemnizatia de
> dispozitiv aveau un procentaj raportat la soldă, mai redus
> în anul 2000, comparativ cu anul 2016. Pensiile recalculate
> având reper procentajul soldei de comandă si al
> indemnizatiei de dispozitiv, valabile la data ieșirii
> fiecăruia la pensie.
>
> Al
> 2-lea motiv este acela că în ultimii ani, au apărut
> diverse prime, indemnizatii și sporuri inexistente în
> legislația anterioară. De exemplu, sporul
> de lucrări de excepție sau sporul
> de confidențialitate sau de fidelitate. Astfel încât
> la recalculare, sporurile fac diferențe esențiale între
> pensii între 2 persoane cu aceleasi
> condiții de vechime, grad și funcție. În favoarea
> militarilor pensionați foarte aproape de anul 2016 și
> începând cu acest an.
>
> Dacă
> este posibil în aceste condiții ca un militar cu grad și
> funcție inferioară să beneficieze de o pensie cu un
> cuantum superior, fata de o persoana cu grad și funcție
> superioara? Da, bineînțeles! Demonstrat și într-un
> material anterior în cazul acelui subofițer (agent) din
> M.A.I. pensionat în acest an, cu un cuantum al pensiei de
> cca. 4 600 lei. Cuantumul exemplificat fiind net superior
> chiar și față de cuantumurile
> pensiilor (nerecalculate sau deja recalculate) ale
> unor ofițeri de rang înalt pensionati in trecut. Cum ar fi
> de exemplu fata de ofiterul superior la care am facut
> referire la materialul anterior, a carui pensie recalculata
> ar fi fost de cca. 3 000 lei. Situatie pe care nu am putea-o
> intalni nici macar in tarile cu ...stan la
> sfarsit, ci exclusiv in România!
>
> Legat
> de sporuri/prime/indemnizații, atenție și la un alt
> aspect care
> reflectă micimea și ipocrizia
> celor ca au conceput O.U.G.
> nr. 57/2015. Spor de fidelitate nu
> există decât în cazul funcționarilor
> publici civili cu statut
> special (polițiști
> și angajați din penitenciare). Militarii autentici nu
> beneficiaza de un astfel de spor, ca si cum ar
> fi tradatori! Un alt aspect este legat de
> faptul ca la calculul pensiei militare nu se ia in calcul
> indemnizatia pt. misiunile in teatrele de razboi. In schimb
> se ia in calcul sporul de incordare psihică
> (cică) și care in mod paradoxal, nu se acorda la
> salarizare si militarilor participanti la misiuni in
> teatrele de razboi, misiuni despre care
> initiatorii O.U.G. nr.
> 57/2015 au considerat probabil ca
> reprezinta un fel de excursii in Dubai sau
> la Miami. In schimb, sporul
> de incordare psihică este
> acordat unor persoane care provin in general
> din zonele auxiliare (necombatante sau
> birocratice) ale tuturor ministerelor, pentru
> activitati de taiat
> frunza la câini. Si mai sunt si alte sporuri din
> acestea cu dedicatie cum ar fi
> pentru conditii periculoase sau
> vătămatoare sau pentu condiții grele de
> muncă si care in mod paradoxal nu se acorda
> militarilor pt. misiunile in teatrele de operatii, dar care
> se acorda in schimb la greu personalului
> din aceleasi zone (necombatante sau
> birocratice) ale tuturor ministerelor pentru
> diverse
> situatii imaginare de pericol/
> vătămare sau de conditii
> grele.
>
> 5].
> Există diferențe semnificative între pensiile stabilite
> militarilor autentici și cele
> stabilite funcționarilor publici civili (polițiștilor și
> angajaților din penitenciare). În defavoarea militarilor
> autentici. Cauza? Deși în baza Legii
> nr. 284/2010 a salarizării unitare, soldele militarilor
> sunt definite ca fiind egale cu salariile funcționarilor
> publici civili (aceeasi grila si aceleasi trepte de
> salarizare), aceasta este doar o aparență. Din
> următoarele motive:
>
> - militarii beneficiază de solde calculate
> la zile calendaristice, iar funcționarii
> publici civili beneficiaza de salarii calculate
> la zile lucrătoare [Anexa nr.
> VII, Cap. II, Art. 92 (1) versus Art. 92 (2)]. Ce
> presupune acest fapt? În primul rând că este
> evident din start că soldele militarilor
> și salariile funcționarilor publici civili sunt
> definite doar la
> misto ca fiind egale,
> intrucat acestea sunt raportate la un volum mai mare de
> muncă pentru militari, comparativ cu cel impus
> funcționarilor publici civili (aceeasi
> remuneratie, dar pt. unii la zile
> calendaristice, pt. ceilalti la zile
> lucrătoare). În al 2-lea și cel mai
> important rând, diferența zile
> calendaristice versus zile
> lucrătoare, conduce
> în realitate la diferențe semnificative între
> remunerațiile totale lunare încasate de militari și cele
> încasate de funcționarii publici civili. Din cauza
> faptului că funcționarilor publici civili le este
> remunerat suplimentar timpul de lucru efectuat în afara
> programului normal de lucru de 5 zile pe săptămână și
> de 8 ore pe zi, fapt ce determina cresterea veniturilor
> lunare. În timp ce militarii fiind remunerați
> la zile calendaristice nu beneficiază
> de un sfanț în plus pt. ceea ce lucreaza
> in afara programului normal de lucru, în condițiile în
> care acestia desfasoara în medie activitati cu durata
> neintrerupta de 24 de ore din 24 si 7 zile din 7, pe o
> perioada care poate insuma si 3-4 luni intr-un an
> calendaristic.
>
> -
> funcționarii publici civili beneficiază de sporuri și
> prime extra-salariale salariale net superioare ca numar si
> ca pondere financiară, față de cele acordate militarilor
> autentici.
>
> Prevederile menționate contravin flagrant chiar unui
> principiu de bază al Legii nr.
> 284/2010 a salarizării unitare, stipulat la Art. 3 c)
> care pretinde ca legea trebuie să
> asigure "echitate şi coerenţă, prin crearea de
> oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă
> de valoare
> egală". Remunerație pentru
> muncă de valoare egală, pe
> dracu', din moment ce am militarii
> lucrează mult mai mult decât funcționarii publici
> civili, în condițiile unor remunerații inferioare
> ale militarilor față
> de funcționarii
> publici civili!
>
> Aceste
> aspecte ar trebui să reprezinte preocuparea nr. 1 pt.
> modificarea legislației de către Direcția
> pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică din
> M.Ap.N. Al cărei șef, Col. Constantin Zanfir se
> laudă aici cu
> mult patos stalinist, cum că instanțele au
> soluționat în acest an 97% din cauze în
> favoarea cică a instituției militare.
> Instituție pe care o percepe astfel ca pe un instrument de
> lupă al statului contra intereselor personalului militar,
> in conditiile in care se cunoaste bine ca in instante
> M.Ap.N. s-a luptat și se luptă predominant cu propriii
> rezerviști.
>
> 6]. Pensiile de urmaș. Aici este o
> mare mârșăvie! De fapt, este cea mai
> mare mârșăvie! Am
> prezentat situația în penultimul material. Dacă
> instituțiile mențin în plată cuantumul avantajos la acei
> rezervisti la care în urma recalculării ar rezulta o
> pensie cu un cuantum mai mic față de cel anterior în
> plată, pensiile de urmaș se calculează în funcție de
> cuantumul diminuat al rezervistului decedat, și nu față
> de cel care ar fi fost menținut în plată daca rezervistul
> ar mai fi trait. De-a dreptul sinistru!
>
> Nu
> este clară cauza! Poate fi o perversiune
> juridică inclusă în formularea Art. 53
> (1) din Legea nr. 223/2015. Dar cel mai probabil acest
> element de-a dreptul sinistru a
> fost clocit de instituții prin Art.
> 22 (1) din Ordinul ministrului apărării naționale nr.
> M.25/2016 (în realitate, ordinul este valabil
> pentru toate institutiile din domeniul apărării - nu doar
> pt. M.Ap.N., fiind contrasemnat si de conducatorii
> celorlalte institutii). Art. 22
> (1) din Ordinul ministrului apărării naționale nr.
> M.25/2016 având o formulare
> limitativă față de prevederile Art. 53
> (1) din Legea nr. 223/2015.
>
> Și
> iar ne aducem aminte de interviul Col.
> Constantin Zanfir care se laudă aici cu
> mult patos stalinist, cum că instanțele au
> soluționat în acest an 97% din cauze în
> favoarea cică a instituției militare. In
> condițiile în care colonelul în calitatea sa de sef
> al Direcției
> pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică din
> M.Ap.N, ar fi trebuit să nu
> permită sub nicio formă ca legislația pe care o
> gestioneaza să lovească în interesele militarilor,
> iar mai nou și în familiile
> acestora.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)