vineri, 11 decembrie 2015

PRECIZARI privind pensiile militare

> Precizări de la MApN privind baza
> de calcul şi INDEXAREA pensiilor militare în anul
> 2016
>  Sursa: romaniatv.net
> Pensiile
> militare se vor majora în anul 2016 cu 5%, potrivit unei
> ordonanţe de urgenţă adoptată, miercuri, de Guvern,
> precizează MApN, într-un comunicat de presă. Ministerul
> dă asigurări că, în urma modificările făcute de
> Executiv la Legea privind pensiile militare de stat,
> niciunui pensionar militar nu îi vor fi diminuate
> veniturile aflate în plată.  1077  0    0 1ComenteazaPensiile
> militarilor, indexate cu 5 procenteLa propunerea Ministerului
> Apărării Naţionale, Guvernul României a aprobat
> miercuri, 9 decembrie, prin Ordonanţa de Urgenţă privind
> salarizarea personalului plătit din fonduri publice în
> anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri
> fiscal-bugetare, prin derogare de la prevederile art. 59
> alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare
> de stat, ca în anul 2016
> pensiile militare de stat să se majoreze cu 5
> procente, se arată în comunicatul de
> presă al MApN."Astfel, se asigură
> pensionarilor militari un tratament echitabil şi
> nediscriminatoriu în relaţia cu cei din sistemul unitar de
> pensii publice, prin indexarea pensiilor cu acelaşi
> procent", precizează sursa
> citată.MApN mai arată că prevederile cuprinse în
> Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul României
> miercuri, 9 decembrie, cu referire la modificarea
> şi completarea Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile
> militare de stat, sunt rezultatul mai multor etape
> de negocieri la care au participat echipe de specialişti
> din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi
> siguranţă naţională, împreună cu reprezentanţi ai
> structurilor sindicale şi asociative din sistem, precum şi
> ai pensionarilor militari."Misiunea asumată de
> echipa interministerială de specialişti a fost aceea de a
> remedia blocajele şi dificultăţile de natură legală şi
> procedurală manifestate în punerea în aplicare a noii
> legi a pensiilor militare de stat.Legea
> nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat va intra
> în vigoare la 1 ianuarie 2016, de aceea era absolut necesar
> să se găsească o formulă care să fie adoptată până
> la sfârşitul anului şi care să creeze condiţiile
> aplicării acesteia, într-o formă sustenabilă şi
> previzibilă, într-o manieră care să asigure echilibrul,
> coerenţa, realismul, dar şi justa recompensare a
> rigorilor, constrângerilor şi riscurilor specifice
> carierei militare.A fost
> nevoie de clarificarea unor prevederi ale legii, care nu
> asigurau tratamentul unitar, just şi echitabil între toţi
> militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze,
> cât, mai ales, între aceştia şi cei deja
> pensionaţi.Prin modificările survenite în cursul
> procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015
> privind pensiile militare de stat, se creaseră
> contradicţii de reglementare. Astfel, legea prevedea, la
> art. 2 lit. b) principiul egalităţii în stabilirea
> drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament
> nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeaşi situaţie
> juridică, însă lăsa posibilitatea luării în
> considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri
> conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor
> cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor
> pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au
> avut cariere cvasiidentice.În ceea ce
> priveşte modificările aduse nivelului de pornire a
> calculului pensiei, principiul avut în vedere este acela al
> evaluării juste a importanţei carierei militare, cadrele
> fiind astfel motivate şi cointeresate să dezvolte
> evoluţia profesională pe durate cât mai mari, în
> consonanţă şi cu interesele instituţiilor angajatoare.
> Concret, pornind de la pragul de 65% stabilit pentru o
> vechime cumulată de 25 de ani, militarii primesc procente
> pentru fiecare an lucrat peste această limită, până la
> maximum 85%. Mai mult, la cuantumul pensiei stabilite astfel
> se adaugă, potrivit Legii nr. 80/1995 privind Statutul
> cadrelor militare, un spor de până la 20% pentru militarii
> care au îndeplinit serviciul militar cel puţin 25 de
> ani.Totodată, precizăm că, prin
> modificarea legii, neintrată încă în vigoare, nu au fost
> afectate dispoziţii care protejează drepturile deja
> câştigate de beneficiari, respectiv menţinerea în plată
> a cuantumului mai avantajos, precum şi posibilitatea de a
> opta pentru modul de calcul mai favorabil pentru o perioadă
> de cinci ani de la aplicarea legii. Au fost, de asemenea,
> menţinute prevederile referitoare la restituirea sumelor de
> care au fost privaţi unii pensionari în momentul trecerii
> la sistemul public de pensii. Aceste abordări
> vin să garanteze faptul că niciunui pensionar militar nu
> îi vor fi, în niciun caz, diminuate veniturile aflate în
> plată", precizează
> MApN.
>
> Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/precizari-de-la-mapn-privind-baza-de-calcul-si-indexarea-pensiilor-militare-in-anul-2016_262105.html#ixzz3u05nMrma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu