Stimați camarazi
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere
„Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR) salută adoptarea de către Senatul
României a propunerii legislative privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Prin proiectul de lege vor fi majorate pensiile militare care au fost
reduse în luna decembrie 2010, măsura fiind aplicată doar în cazul celor
care au obținut sume mai mici după recalcularea sau revizuirea
pensiilor. Proiectul de lege urmează să fie supus votului final în
Camera Deputaților.
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere
„Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR) mulțumește, pe această cale, domnului
prim-ministru Victor Ponta pentru sprijinul consecvent acordat
pensionarilor militari. Domnia Sa a făcut încă o dovadă a apropierii
sale față de Armata în rezervă, prin susținerea totală a demersurilor
domnului viceprim-ministru Gabriel Oprea.
ANCMRR, cea mai mare asociaţie a cadrelor militare, aduce mulțumiri
totodată, coordonatorului domeniului apărare, ordine publică și
siguranță națională din Guvernul României, domnul vicepremier Gabriel
Oprea, directorului Serviciului Român de Informații, domnul George
Maior, ministrului apărării naționale, domnul Mircea Dușa și ministrului
afacerilor interne, domnul Radu Stroe, care și-au dovedit solidaritatea
cu pensionarii militari, prin eforturile pe care le fac pentru a
asigura fondurile necesare punerii în plată a drepturilor bănești chiar
din acest an, prin identificarea acestor sume în bugetele pe anul 2013
ale instituțiilor implicate.
Dragi camarazi, apreciem cu satisfacție că demersul nostru este pe cale
să se finalizeze. Se comfirmă și de această dată poziția adoptată de
ANCMRR pentru rezolvarea problemelor – calea legală, a dialogului, prin
intervenţii motivate, discuţii corecte şi concrete. Putem afirma încă o
dată că Protocolul de Colaborare, semnat cu Alianța de Centru Stânga
(PSD + UNPR) la 01.12.2012 este viabil și benefic pentru ANCMRR.
Vă rugăm să aduceți la cunoștinta tuturor pensionarilor militari
conținutul acestui comunicat și vă asigurăm că vă vom ține la curent cu
toate problemele de interes pentru membrii ANCMRR și familiile acestora.
BIROUL PERMANENT CENTRAL
Filiala "Gl. Eremia Grigorescu" a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Galati este persoana juridica de drept privat,de utilitate publica,independenta,democratica,apolitica,nonprofit si deschisa, care se adreseaza cadrelor militare provenite din activitate si aflate in rezerva sau retragere,precum si sotiile acestora Filiala s-a infiintat in anul 1991 Face parte din Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere "Alexandru Ian Cuza" Deviza "-PATRIE,ONOARE, DEMNITATE"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu