[Personalitati politice,militare,culturale] Maresalul Ion Antonescu-131 ani de la nastere

Mareşalul Ion Antonescu s-a născut la data de 2 iunie 1882, la Piteşti, dintr-o familie de militari şi agricultori, In care s-a cultivat, din generaţie In generaţie, patriotismul şi cele mai desăvârşite virtuţi.

Inclinat spre armată, intră, In anul 1898, la Şcoala de fii de mili­tari din Craiova, de unde trece apoi, In 1902, la Şcoala pregătitoare de ofiţeri de infanterie şi cavalerie.

In 1904 este Inaintat In gradul de sublocotenent, Incepându-şi activitatea de ofiţer la Regimentul l-Roşiori.

In 1911, având gradul de locotenent, este admis primul In Şcoala superioară de război, unde se remarcă prin fermitatea caracterului său şi mai ales prin claritatea şi judecata hotărârilor sale.

In 1913, cu gradul de căpitan, Il găsim ca şef al biroului operaţii, In statul major al Diviziei I de cavalerie, calitate In care se distinge In operaţiunile din Bulgaria, ceea ce Ii aduce cea mai Inaltă distincţie de atunci, „Virtutea Militară" de aur, acordată numai la doi ofiţeri, pe Intreaga armată.

In anii 1914 şi 1915, In funcţia de comandant al escadronului de elevi de la Şcoala Militară de Cavalerie, dezvoltă şi Inalţă educaţia morală şi virtuţile ostăşeşti ale viitorilor ofiţeri In cel mai Inalt grad.

Deosebit de concludente cu privire la personalitatea elevului şi apoi a ofiţerului Ion Antonescu sunt notările făcute de comandanţii săi In foile calificative anuale.

In iunie 1904, căpitanul Praporgescu nota: „Antonescu a fost tot timpul exemplul camarazilor săi... Inteligent şi judecată sănătoasă. Excepţional de bun instructor, Ii prevăd un viitor strălucit In armă ", iar căpitanul Sturdza nota tot atunci că: „Elevul Antonescu a fost un elev

foarte bun, el a Indeplinit funcţia de sergent major la şcoala militară. El a fost prezentat M. S. Regelui la inspecţie, ca un elev deosebit de bun ".

Şeful de Stat Major al diviziei, maiorul Oprescu menţiona In octombrie 1906, Intre altele, In legătură cu Ion Antonescu: „Acest ofiţer a Indeplinit foarte bine toate Insărcinările ce i s-au dat, atât In birou, cât şi la companie. Ofiţer serios, stăruitor, cu judecată sănă­toasă, se poate conta pe el In toate Imprejurările", iar comandantul şcolii militare, locotenent colonelul Bassarabescu, a consemnat că: ,^4 făcut cursurile şcoalei Intr-un mod cu totul distins. Posedând inteli­genţă, stăruinţă şi conştiinţă... Se desemnează ca un element excelent pentru arma sa. A fost clasificat Intâiul din promoţia sa".

In acelaşi mod elogios este caracterizat de comandanţii săi şi In anul 1909. Citez din cele mai semnificative aprecieri:

„ Ofiţer eminent sub toate raporturile. Se distinge In toate acţiu­nile sale şi desfăşoară o energie extraordinară. Excepţional de inte­ligent şi conştiincios. Foarte bun instructor şi călăreţ Indrăzneţ. Iubeşte mult calul. Excelent camarad. Conduită exemplară. In fine, este un oftţer de mare valoare pe care se poate conta In orice Imprejurare. Ii prevăd un viitor strălucit".

„Foarte disciplinat. Are simţul datoriei foarte dezvoltat. Conduce pe inferiori cu tact şi blândeţe. Are autoritate. Excelent camarad. Cu mult simţ al onoarei şi cu mult curaj militar. Are curajul răspunderii. Foarte devotat. Este demn, moral şi integru. Are o conduită exemplară ".

In anul 1911 Ion Antonescu este Inaintat In grad In mod excep­ţional, iar In propunerea făcută In acest sens, locotenent colonelul Scărlătescu, Inlocuitorul comandantului Şcolii Superioare de Război, menţionează, Intre altele, la 30 octombrie 1911, următoarele:

„Inteligenţă vie, judecată dreaptă şi bine formată. La studiu s-a aplecat In mod cu totul distins. La aplicaţiunile tactice a dat rezultate excelente. Posedă un fond suficient de cultură generală şi o instrucţi­une militară superioară.

In lucrările sale multă logică şi personalitate.

Pe timpul concentrării de instrucţie şi manevrelor din acest an, a fost ataşat la Divizia I-a de Roşiori, In serviciul de Stat Major, unde prin modul de conducere şi de Indeplinire a serviciului şi mai ales In

recunoaşteri s-a distins In mod excepţional Posedă o educaţie mili­tară cu desăvârşire distinsă, foarte disciplinat şi cu simţul datoriei. Camarad excelent.

Curajos şi cu un spirit de iniţiativă oportun.

Fiind un ofiţer distins sub toate raporturile şi Intrunind fără nici o rezervă condiţiunile ort. 32 şi 23 din Legea şi Regulamentul Inain­tărilor, Il propun, In interesul armei din care face parte, pentru Inain­tare excepţională.

Il caracterizez In acelaşi timp cu aptitudini speciale pentru ser­viciul de Stat Major".

In anul 1916, deşi numai căpitan, este Intrebuinţat ca şef al biro­ului operaţiilor, al armatei de nord, care Inregistrează cele mai fru­moase victorii In prima parte a campaniei din Transilvania. In noiem­brie acelaşi an trece ca şef al Biroului de Operaţii al Armatei I.

Pentru modul strălucit al colaborării la pregătirea şi executarea operaţiilor acestei armate, a fost decorat „Proprio Moto" şi felicitat de către regele Ferdinand.

La 10 noiembrie acelaşi an trece ca şef al biroului operaţii la grupul de armată „General Prezan", pregătind bătălia de la Bucureşti, a cărei concepţie constituie una din cele mai măiestrite şi Indrăzneţe operaţiuni de război. Inaintat la gradul de maior este trecut ca şef al biroului operaţiilor din Marele Cartier General, unde rămâne până la sfârşitul războiului.

In aprilie 1917 este trimis la Petrograd ca delegat al Marelui Cartier General, pentru a stabili, In acord cu generalul Alexiev, planul colaborării ruso-române, iar cu generalul Kerenski, planul aprovizio­nărilor, dotării şi raporturilor cu armata rusă.

In anul 1919 este trimis la Constantinopol şi Belgrad ca delegat al Marelui Cartier General român, pentru a discuta planul de operaţii contra Ungariei, după care aduce armata română la victorie, cu ocu­parea Budapestei şi potolirea revoltei bolşevice a lui Bella Kuhn.

Activitatea sa In Marele Cartier General Ii dă satisfacţia de a vedea Incoronate de succes colaborarea sa In pregătirea şi executarea planului care a dus armata română la cea mai strălucită victorie „Mărăşeşti 1917".

Pentru această strălucită victorie (cum am mai spus) este decorat „Proprio Moto" de către regele Ferdinand cu ordinul Mihai Viteazul. Cu această ocazie i-a adresat următoarele cuvinte:

,J.Antonescu, regele, mai mult ca oricare altul din ţară, ştie cât Iţi datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaştere publică. Am scăpat Insă ocaziile. Sunt fericit Insă că a venit această zt\

Cu privire la rolul deosebit pe care 1-a avut Ion Antonescu In război, deosebit de concludente sunt şi notările făcute la 14 august 1918 de către Subşeful Marelui Cartier General, generalul Lupaşcu:

„... este capul secţiei operaţiilor din Marele Cartier General al Armatei, unde a legat numele său de Intreaga activitate operativă a Armatei, devenind unul din principalele şi importantele motoare ale activităţii Marelui Cartier General.

In noianul activităţii foarte pricepută, devotată, energică şi foarte rodnică se disting următoarele opere de cea mai mare importanţă:

1.    Planul de operaţii al ofensivei din Iulie;

2.  Planul defensiv fi Intreaga activitate de conducere pe timpul

bătăliilor de la Mărăşeşti şi Trotuş, dovedind o deosebită aptitudine de prevedere şi oportunitate cu aprecierea situaţiilor şi propunerea la timp a mijloacelor;

3.    Proiectul de dezarmare a armatei ruse;

4.    Proiectul de ocupare a Basarabiei;

5.    Proiectul de rezistenţă după Armistiţiul de la Focşani.
Aceste opere capitale ar fi suficiente pentru aproba capacitatea

superioară a acestui eminent ofiţer pentru comandament şi serviciu de Stat Major, pe care le-am distins Incă din Şcoala de război şi care s-au cristalizat printr-o experienţă solidă In războiul actual.

Este incontestabil că activitatea acestui ofiţer In timpul războiului a contribuit In foarte mare parte la dobândirea succeselor noastre şi la Indiguirea nesucceselor noastre, precum şi la Intrebuinţarea rodnică

a slabelor şi puţinelor noastre mijloace.

Cu toată convingerea mea proprie, mă unesc cu aprecierile tuturor şefilor săi din război, d-nii generali Prezan, Christescu şi Zadic, pentru a caracteriza pe locotenent colonelul Antonescu, ca o mare valoare militară a Armatei noastre, care merită şi este In interesul oştirei ca

să ajungă cât mai repede In treptele superioare ale ierarhiei Coman­damentului şi a funcţiunilor de Stat Major.

Merită hotărât o Inaintare excepţională repede In toate gradele şi funcţiunile".

Urmărind, In continuare, activitatea şi evoluţia lui Ion Antonescu, vom constata că, având gradul de colonel, după un stagiu de 4 luni In armata franceză, urmează un curs de informaţii la Versailles.

Face parte, apoi, din delegaţia României care pune bazele trata­tului de alianţă cu Polonia.

In anul 1920 ia parte ca delegat al României la Conferinţa de pace, pledând In comisia reparaţiilor cauza română cu o competenţă care a atras atenţia personalităţilor marcante străine.

In septembrie 1922 este numit ataşat militar In Franţa, iar In noiem­brie 1922 este trecut In aceeaşi calitate In Anglia şi Franţa, până In noiembrie 1926, când este rechemat In ţară.

In anul 1923 este Insărcinat a discuta la Londra, cu Lloyd Georg, chestiunea României In legătură cu situaţia din Balcani, iar In septem­brie 1924 Il Intâlnim la Geneva In misiune specială din partea guver­nului român.

Rapoartele sale, de la Londra şi Geneva, prezentau cu o luciditate excepţională realitatea situaţiei internaţionale, In mod concis astfel: „ Cine Işi reazemă graniţele pe Geneva şi securitatea colectivă le va pierde ". Cât de profundă şi realistă a fost această concluzie, au demonstrat-o, cu prisosinţă, evenimentele care au urmat.

In noiembrie 1926 trece la Comanda Regimentului 9 - Roşiori „Principesa Elena", unde rămâne până In iulie 1927, când este numit comandant al Şcolii Superioare de Război.

Până In 1929 reuşeşte să pună bazele unei noi reorganizări, a acestei şcoli şi pregătirii ofiţerilor elevi. In acelaşi timp este numit şi

secretar general al Ministerului Apărării Naţionale.

De la 1 aprilie 1929 până In iulie 1931 comandă, pe rând, Brigă­zile 5, 8 şi 6 Cavalerie.

In iulie 1931, cu gradul de general, revine la conducerea Şcolii Superioare de Război, unde rămâne până In iulie 1933.

Această perioadă se caracterizează printr-o imprimare definitivă a caracterului său ferm. Un suflet nou străbate In toate domeniile de pregătire, o muncă uriaşă, depusă pentru a imprima viitorilor condu­cători de mari unităţi puterea exemplului. De la pregătirea pur teoretică, lipsită de viaţă, din trecut, se trece la pregătirea In teren, la oţelirea caracterelor şi fermitatea hotărârilor.

A insuflat dinamismul său, cu o putere exemplară, tuturor celor care au lucrat cu el, zi şi noapte, şi care s-au legat de el pentru totdeauna.

In iulie 1933 trece la comanda Diviziei a 3-a, unde pune In apli­care doctrina nouă profesată cu atâta convingere la Şcoala Superioară de Război.

Păstrând şi comanda diviziei, este numit In decembrie, acelaşi an, ca Şef al Marelui Stat Major al Armatei, unde rămâne până In decem­brie 1934.

Deşi numai timp de un an, totuşi cu aceeaşi vigoare neobosită şi adânc cunoscător al problemelor In legătură cu armata noastră, trece la un vast proiect de reorganizare, care avea să ducă la reclădirea insti­tuţiei pe care o vedea neglijată şi In prada unui pasivism condamnabil, In special, pune cu toată energia chestiunea Inzestrării armatei şi pre­gătirii ei tehnice, de război, ca unul care Işi dădea seama perfect că situaţia din Europa merge cu paşi repezi spre o radicală transformare.

Spiritul său cinstit, dinamic, n-a putut răsturna Inclinaţiile spre soluţii şovăielnice, temporizatoare. A demisionat, motivând că nu doreşte să-şi lege numele de prăbuşirea graniţelor, care devenea inevitabilă.

In Foaia Calificativă pe anul 1937, sub semnătura Inspectoratului General de Armată, general I. Prodan, găsim următoarele Insemnări:

„ Generalul Antonescu comandă Divizia a 3-a de Infanterie, In mod remarcabil, din toate punctele de vedere.

Ofiţer general, care are toate Insuşirile, virtuţile şi capacitatea, TVCMOSCUte de Intreaga oştire - ca un strateg emerit, un fin tactician şi un organizator de forţă.

Trecând prin faţa ochilor mei toate Corpurile de Armată, In cali­tate de Inspector General de Armată (2 şi 3) - nu am dat peste un statut de serviciu atât de strălucit, ca al generalului Antonescu.

In timp de pace, In toate Insărcinările şi comenzile avute, de la primul grad până la cel de general, a fost totdeauna Intâiul, ales din­tre aleşi, satisfăcând cu prisosinţă şi chiar peste aşteptări toate misiu­nile ce i s-au dat.

In timp de război a fost inspiratorul şi animatorul fără egal al marilor Infăptuiri, ce au dus la Implinirea idealului naţional şi pentru care nu avem destule cuvinte pentru a-ifi recunoscători.

Datorită probităţii modestiei şi a caracterului său integru, nu a vrut să pună Steaua de General, deşi i se oferise la Tisa, Inaintea cama­razilor săi.

Câtă demnitate, câtă cinste ostăşească!!!

Memoriul său o dovedeşte din plin că este un ofiţer de mare valoare şi un caracter; totuşi au fost idei răzleţe, ce au făcut opinie separată; au greşit şi au ispăşit.

Adus In fruntea Marelui Stat Major, a avut o activitate prodigioasă; a reclădit Marele Stat Major la propriu şi la figurat, antrenând ofiţerii de Stat Major pentru adevărata lor menire.

Ceea ce Il caracterizează In mod deosebit pe generalul Antonescu este vasta sa cultură profesională şi generală; o educaţiune aleasă, un Inalt simţ al demnităţii, un spirit de iniţiativă, un caracter hotărât şi mai ales un mare curaj al răspunderii.

Este omul care lasă urme ce nu se şterg; este ofiţerul care radiază Incredere In jurul său, este ostaşul cu cea mai mare experienţă de război; este şeful cel mai Intovărăşit de virtuţi, cred singurul general din Armata Română, cel mai bine pregătit, care să rezolve orice pro­blemă politico-militară, sau orice situaţie, oricât de superior ar fi comandamentul.

Numai cei ce au făcut războiul şi acei ce l-au apropiat şi, In urmă, Işi pot da seama de ce ascendent se bucură Generalul Antonescu, de energia sa constantă, de judecata sa clară şi de sinceritatea cu care Işi expune convingerile sale.

Este o fire independentă, un caracter, un adevărat conducător ce

judm YQpede şi just, un şef!!

De la acest valoros ofiţer superior, oştirea a cules roade şi renume; de la acest distins general va obţine, cred, servicii poate şi mai mari, căci pe lângă sufletul său mare, e Inzestrat cu acea puternică şi bine afirmată Insuşire excepţională, voinţă de a birui.

Propun ca, In mod cu totul excepţional, să fie Inaintat la gradul de General de Divizie şi să i se Incredinţeze comanda de Corp de Armată, Inspectoratul Cavaleriei sau orice altă Inaltă Insărcinare sau misiune, fiind ostaşul de cea mai mare nădejde a Ţării".

In noiembrie 1937, generalul Antonescu este chemat la condu­cerea Ministerului Apărării Naţionale, iar după patru luni este trecut la comanda Corpului 3 Armată, a cărui comandă i se ia, datorită atitu­dinii sale deschise Impotriva politicii duse de regele Carol II.

La 9 iulie 1940 este arestat şi Inchis la mănăstirea Bistriţa până la 2 septembrie 1940.

Evenimentele petrecute In cea de a doua parte a anului 1940, care au dus România In pragul prăbuşirii, Il aduc la conducerea statului, pe care Il va fauri după modelul său, pentru care a luptat şi n-a plecat capul timp de 40 de ani.

La 21 august 1941 este Inălţat la gradul de mareşal al României.

Aceste date le-am extras dintr-o biografie oficială publicată In

Editura Dacia In 1941 şi din foile calificative anuale, Incepând cu şcoala de ofiţeri, până la gradul de general, documente aflate In dosa­rul penal judecat de aşa zisul tribunal al poporului.

Dacă biografia oficială, publicată In timp de Ion Antonescu era conducătorul statului, ar putea fi suspicionată de părtinire şi eventual de elogieri exagerate, menţiunile din foile calificative, ale elevului, ofiţerului şi generalului Ion Antonescu, Intocmite de comandanţii săi de pe diferite trepte, In timpuri In care era greu de prevăzut că va ajunge Intr-o funcţie atât de Inaltă, sunt In afara oricărei suspiciuni şi In afara oricărui interes de exagerare a calităţilor personale.

Constatând Insă că Intre biografia oficială şi aprecierile coman­danţilor săi există o perfectă concordanţă, nu putem concluziona decât că: tot ce s-a scris In legătură cu personalitatea lui Ion Antonescu nu constituie decât oglinda fidelă a calităţilor excepţionale care s-au regăsit

In acest om, pe parcursul Intregii sale existenţe.

Dovezi cu privire la personalitatea de excepţie a Mareşalului Antonescu se desprind din toate documentele, declaraţiile, memoriile aflate In dosarul penal, la care mă voi referi atunci când voi analiza faptele pentru care a fost acuzat şi apoi condamnat.

„PROCESUL" MAREŞALULUI ION ANTONESGU       25

Nu pot Insă Incheia acest scurt capitol, fără a mă referi şi analiza unele documente, care, dat fiind caracterul lor mai general, nu Işi vor putea găsi locul In capitolele ce urmează.

Un prim asemenea document, aflat la dosar, Il reprezintă interviul acordat de generalul Ion Antonescu ziarului „Tribuna" din Roma, repro­dus In ziarul „Universul" nr. 205, din 1 august 1941, intitulat Renaşterea României, luat de domnul Terranova.

„Pot să spun, scrie domnul Terranova, cu toată siguranţa afir-maţiunilor mele, că Ion Antonescu este iubit de poporul său. Şi această afirmaţiune este cu atât mai adevărată, cu cât eu Insumi, la Bucureşti şi pretutindeni In România, pe unde am călătorit In aceste zile, am putut constata cu câtă Incredere, cu cât entuziasm, cu ce spirit de vene­raţie este pronunţat numele lui Ion Antonescu, mai ales atunci când el se confundă cu victorioasele evenimente ale acestui război sfânt Impo­triva bolşevismului, alături de puterile Axei. Fiindcă generalul Antonescu reprezintă România curată, liberată de toate acele nefaste influenţe care o făcuseră atât de penibil cunoscută In străinătate şi care o agi­tau In interior¹'.

,yLui Ion Antonescu, conducătorul acestei bătrâne ţări latine, Ii revine meritul de a fi anulat pericolul bolşevic de pe pământurile româneşti, care acum s-au Inapoiat pentru totdeauna In sânul Patriei Mume. Conducătorul este un muncitor neobosit şi inteligent, coman­dant suprem al unei armate victorioase, el nu neglijează celelalte pro­bleme vitale pentru interesul Naţiunii, ajutăndu-se de contribuţia esen­ţială a vice-preşedinteluide Consiliu,profesorulMihaiAntonescu".

„Lumea, mi-a spus imediat conducătorul, Incepe In sfârşit să-şi schimbe opinia falsă pe care o avea despre poporul român, opinie care se datoreşte desigur activităţii nu prea limpezi a fostelor guvernări ale ţării, oameni corupţi şi care nu oglindeau adevăratul spirit al poporu­lui român. Dacă Insă se va ţine seama de faptul că acest popor a dat

dovada In decursul veacurilor de a fi un popor capabil, chiar In mij­locul nesfârşitelor şi grelelor adversităţi ale istoriei sale, de a-şi men­ţine nu numai integritatea teritorială, ci de a-şi păstra neştirbite per­sonalitatea, limba, obiceiurile, fără să piardă o clipă din vedere marea şi glorioasa sa origine latină, se poate uşor Inţelege, cum dintr-o stare

                                                                                          

de dezagregare morală, el s-a putut ridica numaidecât, cu mai multă putere, cu mai multă energie".

Crezul politic al generalului Ion Antonescu, rezultă cu deosebită pregnanţă din declaraţiile făcute ziarului german „WEST DEUTSCHER BEOBACHTER", reproduse In ziarul „Universul" din 18 octombrie 1940:

„ /. La ce dată şi In ce scop aţi Inceput să vă ocupaţi de chestiuni politice?

Dacă prin chestiuni politice Inţelegeţi forma de cultură, atunci trebuie să vă răspund că m-am ocupat de politică de la Inceputul studiilor mele. Dacă prin chestiuni politice Inţelegeţi atitudini de conştiinţă şi forme patriotice de viaţă, atunci trebuie să vă răspund, de asemeni, că m-am ocupat de chestiuni politice Incă de pe vremea educaţiei mele, când am primit de la familia mea cultul patriei, şi al demnităţii româneşti ca fundament al vieţii.

Dacă prin chestiuni politice Inţelegeţi cunoaşterea realităţii şi organizarea politică a statului, atunci de aceasta am Inceput să mă ocup In timpul războiului, când, In calitatea de şef al operaţiunilor Marelui Cartier General, am avut In mâinile mele Intreaga reţea a statului.

Atunci mi-am dat seama de viciile organizării noastre şi de atunci am Inceput, In cadrul carierei mele de militar, să lupt pentru Innoirea metodelor şi pentru schimbarea sistemelor politice pe care se rezema armata. Când In 1933, ca şef al Marelui Stat Major, purtam pe umerii mei răspunderea apărării ţării, am denunţat public aceste vicii ale structurii noastre politice şi am cerut formal schimbarea ei radicală.

Am fost silit să plec de la Marele Stat Major, pentru că nu voiam să-mi leg numele de prăbuşirea graniţelor pe care, de atunci, am pre­văzut-o şi de Intorsătura tragică a istoriei noastre, pe care din neferi­cire n-am putut-o Impiedica.

-                        Restabilirea mândriei româneşti, Inlăturarea regimului de
tiranie politică, eliberarea tineretului şi folosirea Mişcării legionare
In acţiunea de reconstrucţie a statului, a constituit primul meu coman­
dament.

-                       Stabilirea unei poziţii internaţionale realizării ferme şi credin­
cioase, pentru a putea asigura propăşirea ţării, angrenarea sa Intr-un
sistem unitar de organizare internaţională, au constituit al doilea
punct esenţial al scopurilor mele.

-Injghebarea unui program de justiţie reparatoare, care să refacă Increderea poporului roman In el Insuşi, prin sancţionarea trecutului, a constituit cea de a treia preocupare.

- Refacerea societăţii româneşti, atât din punct de vedere eco­nomic, cât şi din punct de vedere moral şi spiritual, Intemeierea unui regim de muncă, de ordine, de sacrificiu şi de colaborare onestă a tuturor forţelor curate ale neamului, formau al patrulea ţel".

„Incercările mele de uniune naţională, pe care le-am Intreprins In 1938 In cadrul guvernului Goga, nu au dat rezultate ".

„De aceea am sfătuit pe Rege să nu intre In luptă cu Corneliu Codreanu. I-am spus In această privinţă textual: Garda de Fier este o realitate In viaţa românească, şi In politică, ca şi In luptă, trebuie să se ţie seama de realităţi. Cine nu face astfel este un Infrânt. De aceea nu te pot sfătui şi nici nu te pot lăsa să intri In luptă cu Codreanu, fiindcă In spatele lui se găseşte tineretul, cu tot ce are mai curat şi mai patriot, iar In spatele tineretului stă Naţiunea şi ea te va Invinge.

Aşa a şi fost, nu putea fi altfel".

Credinţa că Mişcarea legionară constituia o forţă, care putea fi folosită In interesul Ţării, au avut-o şi alte personalităţi politice ale vremii. Este cazul lui Iuliu Maniu, care cu toate deosebirile de păreri politice pe care le avea şi pe care şi le-a expus cu multă claritate In faţa instanţei de judecată, a Incheiat o alianţă electorală cu Corneliu Codreanu.

Se impune Insă precizarea, bine cunoscută de altfel, că, In momen­tul In care a constatat că Mişcarea legionară a fost sau s-a transformat pe parcurs Intr-o organizaţie de tip fascist, cu evidente tendinţe rasiale, că acţiunile acesteia au devenit destabilizatoare, culminând cu Incer­carea de rebeliune din ianuarie 1941, Ion Antonescu nu a ezitat In a o reprima cu toată fermitatea şi de a-i elimina pe legionari din toate Structurile statului. Nu trebuie să uităm nici faptul că această repri­mare şi eliminare a legionarilor din viaţa publică a ţării, mareşalul Ion Antonescu a Infaptuit-o In condiţiile In care Garda de Fier şi membrii săi se bucurau de simpatia şi sprijinul celui de al III-lea Reich, In frunte cu Adolf Hitler, aflat In plină ascensiune spre apogeul puterii.

                                                                                          

Mai mult, In acel timp In România se afla misiunea militară germană, precum şi trupe militare germane.

Toate acestea demonstrează o dată In plus, nu numai caracterul ferm şi hotărât al mareşalului Ion Antonescu, dar şi prestigiul de care se bucura şi pe plan internaţional.

Pentru a nu lăsa fără acoperire afirmaţia de mai sus cu privire la temporara apropiere Intre Iuliu Maniu şi Corneliu Codreanu, voi reda un extras al declaraţiei de martor, dată de Iuliu Maniu In procesul intentat lui Corneliu Zelea Codreanu (dosar nr. 759/1938 al Tribuna­lului Militar al Corpului 2 Armată Secţia I, voi. I, pag. 357).

„Cunosc pe acuzatul Corneliu Codreanu. Intr-adevăr ideologia noastră este opusă de a mişcării legionare şi a conducătorului ei. Partidul nostru este un partid democratic şi ţine de vechile lui ideo­logii şi eu Insumi sunt un fanatic al democraţiei, pentru că ştiu ce a făcut democraţia In Grecia, In Anglia, In Franţa. Acuzatul este un totalitar, este pentru dictatură. Eu sunt In contra oricărei dictaturi. Eu sunt pentru alianţă cu Franţa şi Anglia, iar Codreanu pentru alianţă cu Germania. Partidul lui Codreanu este antisemit, noi nu. N-am Impăr­tăşit vreodată laude, lupta noastră fiind alta.

Am făcut pactul de neagresiune In alegeri, pentru că m-am con­vins de sinceritatea şi loialitatea acuzatului Codreanu. Acuzatul este şi el pentru demnitatea naţiunii, ca şi mine, şi ţine de menţinerea aces­tei demnităţi In stat. Partidul nostru este naţionalist şi am găsit ace­leaşi idei şi la Codreanu.

Noi suntem naţionalişti constructivi, iar ei naţionalişti persecu-tivi, admiţând şi ideea persecuţiei, ceea ce eu nu admit. Am crezut că Imbinând aceste idei se va putea face o alianţă. Cred că, fără onoare şi cinste In viaţa publică şi particulară, nu se poate ca un stat să dăinu­iască. E o concepţie politică carene-a Indemnat să facem acest pact'.

,JDacă aş fi observat că acuzatul lucrează contra intereselor de stat, pentru o revoluţie, Intâi eu n-aş fi stat de vorbă cu el şi nici nu m-aşfi asociat cu eF\

Faptul că mareşalul Antonescu nu a avut nimic comun cu ideologia legionară, fascistă, va rezulta cu prisosinţă din toate probele pe care le vom analiza In cuprinsul lucrării.

Am prezentat succint personalitatea mareşalului Ion Antonescu prin prisma vieţii şi activităţii sale de până la 6 septembrie 1940, viaţă şi activitate ce se caracterizează prin dragostea neţărmurită faţă de Ţară şi poporul său, printr-o muncă neobosită pusă In slujba integri­tăţii, independenţei şi suveranităţii României. Pentru perioada 6 sep­tembrie 1940 - 23 august 1944, când a Indeplinit funcţia supremă de conducător al statului, este necesară o analiză mai profundă, deoarece, perioada celor 4 ani, de guvernare, a fost şi mai este denumită „dicta­tură antonesciană", ori „dictatură militaro-fascistă", iar actele de guver­nare ale mareşalului au fost considerate „acte de trădare a intereselor naţionale", „crime de război".

Analiza pe care Incerc să o fac are la bază numai documentele aflătoare la dosarul penal şi In mod deosebit acele documente, care, până In prezent, nu au fost aduse la cunoştinţa publicului. Cititorul Işi va putea forma propria convingere cu privire la cel puţin trei aspecte esenţiale şi anume:

-   dacă preluarea puterii de către Ion Antonescu poate fi apreciată
ca fiind o lovitură de stat;

-   dacă guvernarea mareşalului poate fi apreciată drept dictatură
militară ori fascistă;

-   dacă actele de guvernare ale mareşalului Ion Antonescu sunt
sau nu In contradicţie cu Intreaga sa activitate de până atunci, caracte­
rizată prin slujirea cu credinţă a Patriei şi a poporului român. De
asemenea, dacă cei care l-au judecat şi condamnat aveau dreptul să o
facă, dacă au existat temeiuri, de drept şi de fapt, de a fi condamnat şi,
In fine, dacă judecata a fost dreaptă.

Ce se poate afirma cu certitudine este faptul că legionarii jude­caţi In lipsă, In aceeaşi cauză cu mareşalul Antonescu, trebuiau cerce­taţi şi judecaţi separat, dar nu pentru participarea la guvernarea mare­şalului, timp de 4 luni, ci pentru crimele organizate şi comise de Garda de Fier Impotriva unor adversari politici cum sunt: Armând Călinescu, Nicolae Iorga, I. Gh. Duca, asasinatele comise de legionari In Inchi­soarea Jilava, dar mai ales pentru organizarea şi desfăşurarea rebeliunii legionare din ianuarie 1941, soldată cu morţi şi răniţi şi mari distru­geri. A-l pune pe mareşalul Antonescu alături de căpeteniile legionare a Insemnat prima şi cea mai mare nedreptate ce i s-a putut face. Dacă mareşalul ar fi fost un adept al ideologiei fasciste, ce rost mai avea rebeliunea legionară care a avut principalul obiectiv Inlăturarea aces­tuia? Cele 4 luni de guvernare comună s-au caracterizat printr-o per­manentă strădanie din partea mareşalului de a-i disciplina pe legionari şi de a le limita cât mai mult posibilităţile de a acţiona, iar atunci când a constatat că acest lucru nu este posibil, a reprimat cu hotărâre rebe­liunea şi, practic, a desfiinţat Garda de Fier, iar căpeteniile legionare au fost nevoite să se refugieze In Germania. Cum poate fi apreciat ca fascist un guvern care a reprimat şi lichidat fascismul din ţara sa? Numai printr-o totală rea credinţă şi pentru a justifica o judecată nedreaptă s-a putut susţine aşa ceva.