Legea 241/2013 a intrat deja în vigoare, la trei zile
după publicarea în MO. Cu excepția art. 1 care se aplica de la 01 10
2013, restul prevederilor au aplicabilitate imediată, în special cele care se
referă la scutirea de restituire a sumelor plătite în plus, sume constatate ca
diferențe între pensiile stabilite/plătite și cele legal
cuvenite.
Care sunt beneficiarii Legii 241/2013 în afara celor
care prin recalculare/revizuire potrivit Legii 119/2010 și OUG nr.1/2011 li
s-a stabilit un cuantum mai mic decît cel avut în decembrie
2010?
1.Pensionarii militari ale căror pensii au avut, prin
recalculare/revizuire, un cuantum mai mare decît cel din decembrie 2010, care
a fost micșorat ulterior prin revizuiri din oficiu succesive. Indiferent dacă noul cuantum, denumit cuantum revizuit
cuvenit, este mai mare sau mai mic decît cuantumul din 2010, potrivit art. 2
alin (2) acesti pensionari nu vor restitui sumele primite în plus fată de
cuantumul cuvenit.
In cazul în care cuantumul re/revizuit cuvenit este mai
mic decît cel din 2010, acesta va rămîne în plată pînă la 01 01 2013, cînd se
va aplica art. 1 al L 241/2013.
2. Pensionari militari ale căror pensii au avut, prin
recalculare/revizuire, un cuantum mai mic decît cel din 2010, care a fost
micșorat și mai mult, prin revizuiri ulterioare, în procedurile pentru
stabilirea cuantumului revizuit cuvenit.
Nici aceștia nu vor mai restitui sumele primite în plus,
chiar dacă au primit decizii de regularizare . Dacă au avut deja rețineri din
pensie acestea vor fi restituite de Casele Sectoriale.
Pentru aceștia cuantumul revizuit cuvenit va rămîne în
plată pănă la 01 10 2013.
3.Pensionari militari cărora, prin revizuiri din oficiu
sau la cerere, li s-a stabilit un cuantum cuvenit mai mare decît cel revizuit
inițial.
Aceștia vor primi diferențele de cuantum în termenul de
3 ani de prescripție, calculat de la data constatării diferenței, respectiv de
la data deciziei prin care s-au stabilit drepturile în plus. Asta înseamnă că,
în cazul în care CSP uită să vă plătească diferențele, aveți la
dispoziție o perioadă de 3 ani pentru a le revendica. După trei ani le
pierdeți.
4. Comisiile de Contestații și instanțele care au pe rol contestații
generale, motivate doar pe aplicarea retroactivă a legii, pe diminuarea
dreptului cîștigat, pe încălcarea dreptului de proprietate, pe discriminare
sau pe oricare motiv care contestă acordarea unui drept mai mic decît cel avut
pe Legea 164/2010.
Prin aplicarea L 241/2013 aceste actiuni rămîn fără
obiect.
In schimb, rămîn pe rol contestațiile și acțiunile , dar
mai ales cererile necontencioase, prin care se solicită stabilirea unui
alt cuantum revizuit pe motiv că nu au fost luate în calcul anumite stagii sau
venituri, că s-au aplicat greșit anumite sporuri etc.
Notă
-Pensia pentru stagiile lucrate
după pensionare se adaugă la cuantumul
pensiei în plată, fie el revizuit, fie cel reparat potrivit Legii
241/2013.
-Militarii care si-au deschis un nou drept de pensie la
Casele Județene, pentru stagiile
ulterioare pensionarii, așa cum era reglementat de L 164/2001, vor continua să
primească acea pensie de la Casele civile de pensii.
-Aplicarea Legii 241/2013 se face din
oficiu de către Casele Sectoriale, așa cum
s-a aplicat și OUG nr.1/2013 de indexare cu 4% a valorii punctului de pensie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu