Cine vrea sa pacaleasca istoria , nu are decat de pierdut

 

     Minciuna prin omisiune si mai recent prin comisiune, la români le-a adus numai deservicii. Romania a pierdut enorm ca urmare a faptului, că nu a beneficiat de un apart diplomatic traditional, cu diplomaţi de carieră, cu rădăcinile puternic înfipte în istoria neamului, de unde nimeni să nu-i poată smulge. Numai aşa se pot apăra interesele unui stat, ce se vrea puternic. Astăzi sistemul nostru diplomatic este umplut cu rudele şi cunoştinţele politicienilor potentaţi, fără o pregătire în diplomaţie, ingineri proveniţi din sculărie şi dame de la parfumerie. Sunt piese pe tabla de şah a unuia, sau altuia, vremelnic la putere, care din vârful pixului le mută direct în cabinetele ambasadelor de pe mapamond. Din această perspectivă, România nu poate fi credibilă. Boala aceasta la români este ereditară. Pe fondul acesta, România nu a avut decât de pierdut, de fiecare dată în momentele cruciale, fapt reieşit din istorie.

     În luarea unor decizii majore, diplomaţia trebuie să vină cu expertiza ei, peste care de cele mai multe ori, nu se poate trece. Ori dacă treci peste un calcul matematic, construcţia pică. Aşa se întâmplă si în politică. Nu de puţine ori în politicile decizionale, majoritatea construcţiilor au căzut, pentru că anumite personaje vremelnic aflate la guvernare, au neglijat structura de rezistenţă reieşită din calculele diplomaţilor.

     Nu mai târziu de 1914, când izbucneşte primul război mondial diplomaţia românească prezintă politicului soluţia cea mai benefică pentru România şi anume să joace cartea neutralităţii, poziţie  respectată primii  doi ani de război. Nici nu avea altă soluţie, avănd în vedere nivelul pregătirii militare, ca urmare a numărului redus al ofiţerilor de carieră şi dotarea ei precară. Apoi poziţia ei geopolitică între doi licuric,i nu-i permitea să adopte decât această pozitie de neutralitate.

 Ambiţia unor politicieni vanitoşi, ce au crezut că marea unire se poate face şi pe calea armelor, a dus Romania în pragul dezmembrării. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat. În numai trei luni am fost înghesuiţi într-un spaţiu moldovenec asediat, mutând capitala în Iaşi. Istoria a demonstrat, că unirea s-a putut face pe cale diplomatică, într-un moment bine ales. Nici o unire nu poate rezista dacă ea  se face prin forţa armelor.

     Prin intrarea în război nu am avut decât de pierdut, economic şi uman, dar şi din punct de vedere al credibilităţii, pentru că trebuie să nu uităm că România a avut încheiat tratat de alianţă cu Puterile Centrale pe care nu l-am respectat. Ori cum vrei să fii respectat, dacă la rândul tău nu respecţi! Ba mai mult ,Germania pe acest considerent, în tratatul de pace incheiat la Buftea-Bucureşti, ca urmare a pierderii războiului, intenţiona să transforme România în colonie şi să-i anuleze toate tratatele şi înţelegerile ei, începând cu anul  1393 şi până la acea dată. Însuşi  pacea încheiată separat cu Germania a deranjat Franţa şi Marea Britanie în momentul negocierii tratatului de pace de la Versailles pe bună dreptate, pentru că nu a fost respectată înţelegerea cu Antanta. Este adevărat, că nu s-a ţinut seama de situaţia în care se găsea România. Este adevărat, că s-a adus în discuţie un contraargument, cazul Serbiei,  care a fost într-o situaţie mai tragică decât România,  de ocupaţie totală şi nu a semnat aşa ceva. Acum să nu cădem în cealaltă latură, pentru că nu s-a dovedit cândva, că a existat, sau că există pe undeva licurici recunoscători şi de bună credinţă. Unele surse dezvăluia mai târziu, că şi marele puteri de la  Aliaţii, Franţa şi Anglia se înţelesese-ră în secret să nu-i satisfacă României la finalul războiului, pretenţiile teritoriale.

   Nu putem trece peste gafa de proporţii a vanitoşilor vremii, pentru că ţine tot de această guvernare. Brătianu parcă-şi pierduse busola, luând o decizie pe genunchi, de a trimite 

tezaurul şi aurul Băncii Naţionale la Moscova. Hotărârea a fost luată în condiţiile când la ruşi, era ceaţă densă. Nu se înţelegea nimeni, cu nimeni şi nu se respecta nimic, în întreg spaţiul imperiului rus. Pentru ca tot ce am arătat mai sus să fie susţinut, trebuie să adaug că acelaş guvern, pe 20 ian 1918 aprobă intervenţia trupelor româneşti pentru restabilirea ordinii în Republica Democratică Moldovenească recent proclamată, intervenţie pe care noul stat  Sovietic,a luat-o ca pe o declaraţie de război. Tot ce fusese clădit cu greu de aparatul diplomatic român până atunci, a căzut,s-a sfărâmat şi personalul diplomatic expulzat ori arestat. Iată de ce aceste chestiuni trebuiesc spuse la un moment dat, ca ele să nu se mai întâmple, pentru că ne afectează pe toţi. O măsură luată trebuie să aibă în vedere, în mod obligatoriu înteresul naţional, valorile întregii naţiuni. Fără expertiză diplomatică o măsură de o asemenea dimensiune nu se ia. Consecinţa imediată a acestui demers, a fost confiscarea ca pradă de război , tot ce a putut rechiziţiona inclusiv tezaurul românesc care fusese trimis numai cu  7 luni înainte.

    Am extras din istorie, această perioadă grea pentru românia atunci, când a fost nevoită să ia  decizii cruciale pentru naţie, fără a ţine seama de expertiza diplomaţiei. Pe de altă parte, perioada care a urmat a fost de satisfacţie, diplomaţia aducându-şi aportul din plin la înfăptuirea marii uniri, act istoric înfăptuit fără folosirea armelor. Totul s-a înfăptuit prin eforturi diplomatice la momentul oportun favorabil. Acolo unde unirea s-a făcut forţat, ea nu a rezistat. Dacă populaţia Basarabiei, în majoritatea ei covârşitoare, nu simte alipirea la ţara de unde îşi trage originea, unirea nu va rezista. Dar istoria nu poate fi păcălită. Cine încearcă să o facă,  nu are decât de pierdut.

                                                                                    Col.(r) Nour Constantin                                                       Publicat pe 9 noiem. 2012 în Observator de Bacău, Ziarul tricolorul, şi BistriţaNews.