salvare sau distrugere?!
Nori ciudaţi, spirale pe cer, fenomene meteo bizare. Program ştiinţific de cercetare a ionosferei sau act de vandalism global?
Realitate sau ficţiune?
12 mai 2008 –
Cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter în China,
provincia Sichuan. La o lună de la catastrofă, autorităţile estimează în
jur de 28.000 morţi. Dispăruţii încă nedescoperiţi nu se mai pot
afla în viaţă după atâta vreme. Martori oculari declară că au observat
lumini ciudate pe cer înainte cu câteva minute de începerea seismului.
12 ianuarie 2010 –
Cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter în Haiti,
epicentrul în apropiere de capitala Port-au-Prince. Numărul total
de victime apreciat la 230.000 morţi, 300.000 răniţi și 1.000.000
de oameni rămași fără adăpost. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez,
declară că nu este vorba decât despre un test scăpat de sub control
al marinei americane. Politologul Claudia von Werlhof din cadrul
Universităţii de Politologie din Innsbruck susţine că seismul a fost
provocat în mod artificial.
11 martie 2011 –
Cutremur cu magnitudinea 9,0 grade pe scara Richter în Japonia,
epicentrul în regiunea Tohoku, Oceanul Pacific. Seismul,
considerat drept cel mai puternic din istoria Japoniei,
provoacă valuri tsunami înalte de zece metri. Centrala nucleară de
la Fukushima devine o bombă cu ceas. O ipotezășocantă circulă pe
forumurile de specialitate: Japonia nu a fost victima unei catastrofe
naturale, ci a fost atacată chiar în timpul unei proceduri ciclice
de „revizie” a reactorului, când multe dintre protocoalele de
securitate erau dezactivate. La prima vedere, totul pare un scenariu
SF, dar adepţii
teoriei conspiraţiei susţin că un astfel de atac nu ar fi o noutate.
Suspecţii principali: SUA, Rusia şi China. Arma folosită? Mult
controversatul dispozitiv HAARP.
High-Frequency Active Auroral Research Program
(Program Activ Auroral de Cercetare cu Frecvenţe Foarte Înalte),
demarat în 1992 la Institutul de Geofizică al Universităţii Alaska din
Fairbanks, este un proiect știinţific creat pentru determinarea
comportamentului ozonului, azotului și ionilor la bombardamentul
radiaţiei solare și cosmice, precum și la emisia de radiaţii de
înaltă sau joasă frecvenţă de pe Pământ. Bugetul anual recunoscut în
mod oficial este de 30 de milioane de dolari, deşi se pare că în
realitate finanţarea este mult mai mare. Titularul de proiect este
Departamentul Apărării al Statelor Unite, respectiv US Navy și US Air
Force.
Într-o zonă arctică aflată la 320 de kilometri est de oraşul
Anchorage din Alaska, Pentagonul a ridicat un puternic transmiţător
proiectat să trimită mai mult de 3.000 de megawaţi în straturile
superioare ale atmosferei.
HAARP utilizează
un echipament terestru constituit dintr-o reţea de antene. Acest sistem
de antene speciale de mare putere este descris de către unii oameni
de știinţă drept „o teribilă armă geofizică, strategică şi
cosmică de energie dirijată”, „o reeditare a proiectului Star
Wars într-o formă mult mai economicăși, în acelaşi timp, mult mai
periculoasă, capabil să provoace schimbarea vremii, producând ploi
torenţiale, uragane, inundaţii și chiar cutremure”.
Într-o formulare
simplificată, dispozitivul HAARP este un radiotelescop inversat, în
sensul că antenele trimit semnale în loc să le primească.
Această tehnologie foloseşte fascicule de unde radio extrem de
puternice care încălzesc unele zone ale ionosferei pentru a le împinge
în sus. Undele electromagnetice sunt apoi reflectate către Pământ,
penetrând absolut orice, cu sau fără viaţă.
Proiectul
similar european numit EISCAT, acronim al European Incoherent Scatter
Scientific Association, este amplasat în Norvegia şi Suedia.
Ţările participante sunt Marea Britanie, Germania, Norvegia,
Suedia, Finlanda, China și Japonia. Rusia a dezvoltat propria
bază de cercetare a ionosferei, denumită SURA, la Vasilsurk.
Numeroşi savanţi şi experţi în armament, cât şi deputaţi ai
Parlamentului European, se arată deosebit de preocupaţi de
dezvoltarea acestui proiect. Gratan Healy, expert în energie și
consilier al OSCE, a dezvăluit că
este foarte posibil să reprezinte „arma finală” ce poate
duce la sfârşitul civilizaţiei umane, mărturisind faptul că „războiul
geoclimatic a devenit o realitate”.
Richard Williams, de la Laboratorul Davis Sarnoff, Princeton, este mult mai categoric:
„HAARP constituie
un act iresponsabil de vandalism global. Pe lângă experimente de
modificări climaterice s-au realizat pene totale de curent și
suspendarea comunicaţiilor fără ca nimeni să fie tras la răspundere
datorită secretizării totale a operaţiunilor militare. Practic, prin
programul HAARP se experimentează manipularea vremii, uriaşe explozii
în scoarţa terestră declanşatoare de mişcări tectonice, plus
utilizarea sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme
strategice. Nu întâmplător administraţia Bush a refuzat să semneze
Acordul de la Kyoto privind combaterea încălzirii generale a
temperaturii pe Terra.” Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville,
Carolina de Nord, afirmă că „este foarte probabil ca asocierea
dintre emisiile de înaltă frecvenţă ale sistemului HAARP şi
frecvenţele naturale extrem de joase ale Terrei să declanşeze efecte
secundare imprevizibile cum ar fi dereglarea echilibrului ecologic sau
folosirea sa ca terorism ecologic”, remarcând faptul că „de la
descoperirea tehnicii radiofonice direcţionale se constată dispariţia
coniferelor şi a foioaselor”.
De-a lungul
timpului, SUA a experimentat diverse proiecte privind proprietăţile
și utilizarea undelor electromagnetice – Argus în 1958, Starfish
în 1962, Solar Power Satellite în 1968 și 1978, Space Shuttle
Experiments în 1985, Mighty Oaks în 1986, Desert Storm în 1991,
Alliate Force în 1999 – ce aveau drept scop distrugerea
comunicaţiilor inamicului folosind ionosfera și undele electromagnetice.
Dacă armata americană, în colaborare cu Universitatea Fairbanks din
Alaska, poate demonstra că noua tehnologie de tip HAARP este
funcţională şi sigură, ambele au de câştigat. Armata obţine un scut
protector relativ ieftin, iar universitatea se poate lăuda cu cea
mai
spectaculoasă manipulare geofizică de la exploziile în atmosferă ale
bombelor nucleare.
Pe 10 decembrie 2009, o spirală albastră ciudată şi-a făcut
apariţia pe cerul Norvegiei. Unii oameni de ştiinţă afirmă că n-a fost
decât rezultatul unui experiment HAARP care a găurit ionosfera,
producând pătrunderea şi mărirea puterii de penetrare a razelor cosmice
nocive.
Sistemul HAARP
se bazează pe cercetările fizicianului Bernard J. Eastlund, care a
dezvoltat studiile lui Nikolas Tesla, autorul unei teorii conform
căreia Pământul este un conductor uriaș și sigur, dând
posibilitatea organizării sistemului de telecomunicaţii. Brevetul
american al lui Eastlund, Metodă şi aparatură pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera şi magnetosfera Pământului, a
fost etichetat ca secret timp de un an. Prin încălzitorul ionosferic
Eastlund, radiaţia frecvenţei radio este concentrată şi
focalizată într-un punct din ionosferă, trimiţându-se astfel o
cantitate de energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu
alte dispozitive capabile să producă doar o milionime de Watt.
„Controlul vremii este posibil, spre exemplu, prin modificarea
tiparului vânturilor din atmosfera superioară. Pot avea loc modificări
moleculare ale atmosferei astfel încât să se obţină efecte pozitive
asupra mediului. Pe lângă schimbarea propriu-zisă a compoziţiei
moleculare a unei regiuni atmosferice, poate fi mărită concentraţia
unei anumite molecule sau a anumitor molecule. De exemplu,
concentraţiile de ozon și azot din atmosferă pot fi mărite
artificial. Încălzitorul ionosferic de mare putere ar putea controla
vremea pe principiul aflat la baza uneia dintre invenţiile lui
Nikolas Tesla și anume rezonanţa care influenţează sistemele
planetei.
Dacă sistemul HAARP ar funcţiona la capacitate deplină, s-ar putea
induce schimbarea climei unei întregi emisfere.”
Pe 25 iunie 2011, un ciudat nor rotativ pe orizontală a fost
vizibil pe o plajă din Florida, un fenomen care apare tot mai des pe tot
globul.
Zbigniew
Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al
Preşedintelui Carter, a scris și el despre folosirea emiţătorilor de
fascicule puternice de energie în războiul geofizic şi climatic,
indicând modul în care pot fi cauzate aceste efecte. Prin adăugarea de
energie în mediul nostru înconjurător se pot obţine efecte
puternice. Totuşi, omenirea a adăugat deja mediului cantităţi
substanţiale de energie electromagnetică, fără a şti care este masa
critică. Oare aceste adăugări nu au avut nici un efect sau există o
cantitate cumulativă de la care stricăciunile sunt ireversibile? Este
HAARP încă un pas al unei călătorii fără întoarcere? Ne aflăm oare pe
punctul de a ne îmbarca într-un experiment
energetic ce va elibera alţi demoni din cutia Pandorei?
În rapoartele
Congresului american se vorbeşte despre utilizarea sistemului HAARP
pentru penetrarea Pământului prin semnale reflectate de ionosferă.
Aceste semnale vor fi folosite pentru a privi în interiorul
planetei până la o adâncime de mulţi kilometri, în scopul de
a localiza depozite de muniţii și tuneluri subterane ori zăcăminte
naturale precum petrolul. Problema constă în faptul că frecvenţa
necesară pentru radiaţiile de penetrare a Pământului se află în
gama care ar putea avea efecte profunde asupra migraţiei peştilor
şi animalelor sălbatice, migraţie ce se bazează pe câmpuri energetice
neperturbate
pentru parcurgerea traseelor fireşti. Într-un interviu recent, dr.
Elizabeth Rauscher, om de știinţă independent, cu o carieră vastă şi
impresionantă în domeniul fizicii marilor energii, afirmă despre
programul HAARP: „Se vor pompa cantităţi imense de energie într-o
configuraţie moleculară extrem de delicată ce alcătuieşte structura
multistratificată pe care o numim ionosferă”, explicând faptul că
ionosfera este predispusă la reacţii catalitice. Dacă se modifică o
mică parte, se poate produce o schimbare majoră.
Dr. Daniel
Winter, fizician din Waynesville, Carolina de Nord, susţine că este
foarte probabil ca asocierea dintre frecvenţele înalte ale sistemului
HAARP şi frecvenţele naturale extrem de joase să declanşeze efecte
secundare nebănuite. Se vorbeşte despre dezechilibre provocate deja
de epoca industrială şi atomică, în special de iradierea mediului
înconjurător cu particule mici de mare viteză comparabile „cu nişte
titireze minuscule”. Nivelul nenatural de mişcare a particulelor de
energii înalte din atmosferă şi din centurile de radiaţii care
înconjoară Pământul, numite centurile Van Allen, este răspunzător
de schimbarea vremii. Pe de altă parte, Pământul îşi descarcă
excesul de căldură şi îşi recapătă
echilibrul prin cutremure şi activitate vulcanică. „Starea energetică
anormală a Terrei şi a atmosferei sale poate fi comparată cu o
baterie de maşină supraîncărcată, cu fluxul normal de energie
blocat, rezultatul fiind puncte fierbinţi, arcuri electrice,
crăpături fizice şi turbulenţă generală generată de energia blocată ce
încearcă să iasă.”
Oamenii de
știinţă lucrează de 20 de ani la metodele războiului geoclimatic, pe
care îl numesc eufemistic „modificarea vremii”. Americanii recunosc că
în timpul războiului din Vietnam au cheltuit sume importante pentru
desfăşurarea Operaţiunii Popeye, prima aplicaţie a războiului
climateric. În 1967, Pentagonul a încercat să prelungească artificial
sezonul ploilor musonice şi să blocheze prin inundaţii de mare
amploare principalul drum de aprovizionare al forţelor comuniste din
Vietnamul de Sud. Ministerul Apărării al SUA a oferit exemple de studii
de manipulare a fulgerelor şi a uraganelor prin proiectele Skyfire şi
Stormfury. S-au avut în vedere tehnologii complicate care să producă
efecte pe scară mare. Studierea căilor de a provoca şi detecta
cutremure a reprezentat în urmă cu zeci de ani o parte din proiectul
Prime Argus. Finanţarea acestui proiect a fost acordată de Defense
Advanced Research Projects Agency, DARPA, acum cu acronimul ARPA. În
1994, aviaţia militară americană şi-a făcut public planul Spacecast
2020 care include controlul vremii, cu observaţia că „folosirea
tehnicilor de modificare a mediului pentru a distruge sau produce
pagube unui alt stat este interzisă“.
În 1958,
consilierul şef al Casei Albe pe teme legate de modificarea
vremii, căpitanul Howard T. Orville, a afirmat că Ministerul
Apărării al SUA studiază „moduri de manipulare a sarcinilor
electrice ale Pământului şi cerului, așadar de influenţare a
vremii, prin folosirea unui fascicul electronic pentru ionizarea sau
deionizarea atmosferei deasupra unei suprafeţe date“. În 1966,
profesorul Gordon J. F. MacDonald, director adjunct al Institutului de
Geofizică şi Fizică Planetară de la Universitatea din Los Angeles,
consilier ştiinţific al Preşedintelui Johnson, a publicat
lucrări cu privire la folosirea tehnologiilor de control al mediului
în scopuri militare,
făcând un comentariu revelator: „Cheia unui război geofizic constă
în identificarea instabilităţilor mediului, astfel încât prin adăugarea
unei cantităţi mici de energie să se elibereze cantităţi mult
mai mari de energie.” MacDonald avea mai multe idei de folosire a
mediului ca pe un sistem de armament şi a contribuit la ceea ce era
un vis, pentru acea vreme. În capitolul Cum să distrugem mediul din
cartea În cazul în care nu obţinem pacea, descrie cum se poate
folosi manipularea vremii, modificarea climei, topirea sau dislocarea
calotelor polare, tehnicile de diminuare a stratului de ozon,
ingineria cutremurelor, controlul valurilor oceanice şi manipularea
undelor cerebrale prin
folosirea câmpurilor energetice ale planetei, susţinând că aceste
tipuri de arme sunt practic nedetectabile de către victime.
Este oare HAARP acea armă?
HAARP
bombardează ionosfera acolo unde ea este relativ instabilă. Un aspect
care nu trebuie uitat este acela că ionosfera este un scut electric
activ care protejează planeta de bombardamentul constant cu particule
de energie ridicată din spaţiu. Această plasmă conductoare,
împreună cu câmpul magnetic al Pământului, captează plasma electrică
din spaţiu şi o împiedică să ajungă direct la suprafaţa terestră,
afirmă Charles Yost de la Dynamic Systems, Leicester, Carolina de
Nord:
„Dacă ionosfera
este profund afectată, atmosfera de dedesubt va reacţiona.” Tot el
declara într-un interviu că există o conexiune electrică foarte
puternică între ionosferă şi partea din atmosferă unde se formează
vremea, denumită și atmosfera inferioară. Rezonanţa armonică în reţeaua
electrică, un efect electric creat de om, produce căderea particulelor
încărcate electric din centurile de radiaţie Van Allen, iar ionii
care cad creează cristale de gheaţă ce duc la formarea norilor de
ploaie.
Ce face HAARP?
Energia lansată de încălzitorul ionosferic nu e mare prin comparaţie
cu totalul energiei din ionosferă, dar documentele HAARP recunosc
că pot fi eliberate cantităţi de mii de ori mai mari de energie
decât cele luate în calcul până acum. La fel ca în cazul „cheii
războiului geofizic” a lui MacDonald, efectele „nonliniare” ale
încălzitorului ionosferic înseamnă un impuls iniţial mic cu un efect
mare. ,,Schimbările în câmpul electric al Pământului rezultate în urma
unei explozii solare ce modulează conductivitatea pot avea un
efect greu de detectat asupra vremii; situaţia poate fi diferită
atunci când schimbările în câmpul electric sunt cauzate de o
ionizarea artificială.”
Energia uriaşă generată prin amplificarea de milioane de ori a
undelor radio poate distruge orice obiect staţionar sau în mişcare în
orice loc de pe Pământ. (ⓒ Jason Weingart–
http://www.lightningfastmedia.com/)
În ultimii ani,
asistăm la modificări drastice din punct de vedere climatic. Ploi
torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă,
uragane, cutremure, alunecări de teren. Singura explicaţie pe care o
primim este încălzirea globală a planetei. Posibilitatea folosirii
fenomenelor meteo ca armă şi manipularea acestora în interes
propriu pare a fi pură ficţiune. Însă după decenii de
controverse, comunitatea ştiinţifică internaţională recunoaşte
astăzi aproape unanim primejdia catastrofală a schimbărilor climatice
provocate de mâna omului. Manipularea fenomenelor meteorologice ar
putea deveni cea mai devastatoare tactică în războaiele viitorului.
Deşi rareori se recunoaşte în
reuniunile ştiinţifice, există în momentul de faţă o nouă
generaţie de arme electromagnetice sofisticate. Conform unui document al
US Air Force, intitulat AF 2025 Final Report, războiul climateric
oferă o vastă aplicaţie în domeniul manipulării climei, punând
inamicul să se confrunte cu inundaţii devastatoare, uragane de mare
intensitate, secete prelungite şi cutremure cu grad mare pe scara
Richter. „Modificările artificiale ale climei au devenit acum parte
componentă a securităţii interne şi internaţionale, având inclusiv
aplicaţii defensive și putând fi utilizate în scop de descurajare.
Capacitatea de a provoca artificial precipitaţii intense, ceaţă densă
şi furtuni de mare intensitate, ori de a produce o climă
artificială
în anumite zone precise sau un cutremur de mare intensitate fac
parte acum din setul de tehnologii disponibile”.
Până la urmă, tehnologiile revoluţionare pot fi utilizate pentru
vindecarea şi ajutorarea umanităţii. Oamenii și-au dorit dintotdeauna
să poată controla vremea pentru a nu mai depinde de capriciile unor
zei neîndurători. De la săgeţile trimise în văzduh și până la
rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să
influenţeze clima. Dar ce se întâmplă dacă ne jucăm cu lucruri pe
care nu le putem controla? Răspunsul acestei întrebări este probabil
vital pentru supravieţuirea rasei
umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu