Revenirea la o lege
militară de pensii, l-ar costa
mai ieftin pe Ponta
Renunţarea la principiu
contributivităţii privind calcularea pensiilor militare, care atenţie ! nici nu
a funcţionat de la înfiinţarea armatei române moderne până în 2001, ar diminua
bugetul pensiilor pentru militari, umflat de actuala lege. Mai mult ar face o
ierarhizare corectă a pensiilor, după principiile militare. Astfel, nu vom mai
întâlni maiştri militari cu pensii mai mari ca a generalilor, sau ofiţerii care au condus unităţi militare, cu pensii
mai mici decât ale acelor militari, care au lucrat în economia naţională,
combinate, agricultură, canal. Oprea şi cu ai lui, în nemernicia sa, a
lovit în toată ierarhia fostei armate. Comandanţii şi locţiitorii au fost
afectaţi de formula de calcul din OuG 1/2011, pentru că li s-au amputat
procentele prevăzute de legea pensiilor militare 164/ 2001 privind
indemnizaţiile de comandă. Este normal să existe o ierarhizare şi la pensia
militară. Ţelul în armată este să ajungi comandant s-a locţiitor. Nu toţi
ajung să conmande, iar aceştia care ajung, trebuie să se diferenţieze şi
pecuniar faţă de ceilalţi. Pentru că altfel nu mai vorbim despre un organism
militar, ci despre un CAP, unde guvernează principiu care a primit mai mult.
Principiul contributivităţii aplicat la
calcularea pensiilor militare, ca şi cum ei ar fi contribuit la un fond de
pensii, a produs dezechilibre, atât în buget cât şi în ierarhizarea pensiilor
ce fusese stabilite în legea 164 pe principii militare. Unii militari au primit
ordine să asigure operativitatea unităţilor luptătoare. Alţii au activat şi în
sectoare economice, primind stimulente pecuniare, care nu au avut tangenţă cu
operativitatea unităţilor militare. A face o evaluare ulterioară a pensiilor,
după veniturile obţinute de militari în cariera
lor, este imoral şi o
mare eroare. De aceea OuG 1/
2011, este imorală şi are un caracter distructiv, prin introducerea
în formula de calcul, a unui element şi anume salariul mediu pe economia
naţională, care nu a fost niciodată reper pentru stabilirea soldelor
militare. Acestea au fost stabilite în funcţie de politica de înarmare a
statului Român. Dacă în anii războiului rece, soldele erau mai mari, iar după
aceea au scăzut prin anii de destindere, nu înseamnă că importanţa funcţiei şi
gradului comandantului de pluton a fost alta. Această ordonanţă tocmai această
diferenţiere face. Astfel un locotenent, comandant de pluton din anii 52,
raportându-i-se solda, la salariul mediu pe economie din acea vreme, obţine un
punct de pensie 1,64, iar altul cu aceeaşi fucţie şi aceeaşi vechime în anii 75,
are punctul calculat la 1,08. Iată de unde pleacă diferenţele apărute la
recalcularea pensiilor militare, reflectate în buget, creştere care nu are
nici-o logică. Dacă locotenentul din anii 52 a mai lucrat şi în economia
naţională, de unde mai primea şi stimulente, diferenţa între cei doi comandanţi
de plutoane devine şi mai mare, ceea ce este aberant, atâta timp cât vorbim
despre un sistem militarizat. Mă întreb dacă Oprea şi ai lui au ştiut vreodată,
care
este diferenţa între o soldă şi un salariu? Cei care au gândit legi
speciale pentru militari, au avut în atenţie tocmai importanţa activităţilor
desfăşurate, aşezate într-o ierarhie militară. Ordonanţa cu pricina, are un
caracter distructiv tocmai pentru că vine şi dărâmă această ierarhie militară
clădită de peste 150 de ani.
Ponta are de rezolvat o problemă foarte
sensibilă, pentru că avem de aface în acest caz, cu o introducere în formula de
calcul, a unui element fals şi anume, considerata contribuţie la un fond de pensii,
care nu a existat niciodată. Calcularea unei pensii militare după OuG 1/ 2011 se
face fără un suport juridic. Nimeni într-o instanţă de drept nu-ţi aceptă
un asemenea calcul dacă nu-i furnizezi dovada că ai contribuit la un fond de
pensii în mod real.
Aloooo!!!! Guvernul, aveţi o ordonanţă
care vă papă banii nejustificat. O lege militară pentru pensionarii armatei, va
face ordine în buget.
Col.(r)
Nour Constantin
Publicat pe 28 dec. 2012 în BistriţaNew,
Ziarul Tricolorul şi pe 7 ian 2013 în Observator de Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu